Dinamo București a remizat în deplasare, scor 2-2, pe terenul celor de la Poli Iași, iar la finalul partidei s-a aflat ce le-a spus antrenorul Zeljko Kopic „câinilor” la pauză.
După o primă repriză în care moldovenii au dominat jocul și conduceau după primele 45 de minute cu scorul de 2-1, bucureștenii au revenit de la cabine și au reușit să restabilească egalitatea, semnând mai multe ocazii importante.
Dinamo București a remizat în deplasare, scor 2-2, pe terenul celor de la Poli Iași. Trupa lui Zeljko Kopic a reușit să deschidă scorul rapid, prin Selmani, în minutul 3, care a înscris din lovitură de la 11 metri. Moldovenii au revenit pe tabela de marcaj în minutul 13, prin reușita lui Bordeianu și au preluat conducerea chiar înainte de pauză, în minutul 45+4, prin golul înscris de Samayoa.
„Câinii” au ieșit mult mai bine de la vestiare și au reușit să pună presiune pe apărarea ieșenilor, restabilind egalitatea în minutul 57, prin autogolul semnat de Todoroski. La finalul partidei, antrenorul Zeljko Kopic a dezvăluit ce le-a cerut elevilor săi să facă în următoarele 45 de minute.
„A fost un meci bun, am început foarte bine, apoi adversarul a devenit foarte agresiv. Au avut câteva ocazii, au reușit să marcheze înainte de pauză, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat acolo. Echipa a reacționat foarte bine în a doua repriză, am avut posesia, am avut ocazii de a marca. La pauză le-am spus să își facă jocul, să facă multe rotații la mijloc pentru a ajunge în treimea lor. Cred că am fost foarte aproape să câștigăm meciul din această seară. Jucătorii care au intrat astăzi au jucat foarte bine, sunt mulțumit. Trebuie să vedem care este situația lui Abdallah și Politic, nu știm deocamdată. Vor fi supuși investigațiilor medicale și apoi vedem când vor fi disponibili. Urmează un derby, trebuie să ne recuperăm repede, să ne pregătim și să mergem să luptăm, să dăm tot ce avem pe teren. Ne mai trebuie unu sau doi jucători, sper să se rezolve în curând”, a declarat Zeljko Kopic, la finalul partidei cu Poli Iași.
Dinamo București are parte de un început de sezon bun. „Câinii” au înregistrat o înfrângere, două victorii și două rezultate de egalitate, iar în etapa a 6-a dau piept cu Rapid București. La finalul partidei cu Poli Iași, Raul Opruț a vorbit despre partida din Copou și despre derby-ul din Giulești.
„A fost un meci greu, frumos, din păcate nu am reușit să obținem cele trei puncte. Avem și trei jucători accidentați, ne pare rău pentru ei. A fost o deplasare grea, trebuie să analizăm ce am făcut bine și ce am făcut rău. Am făcut o repriză secundă destul de bună. Antrenorul ne-a spus să fim mai agresivi, să câștigăm mai multe dueluri. Am reglat asta a doua repriză, am avut mai multă încredere, intensitate, am avut și ocazia de a face 3-2 la acea bară. Puteam să câștigăm, am început de la 1-0, nu am gestionat prea bine minutele de după gol. Puteam și să pierdem, au avut si ei câteva ocazii. Ne așteaptă un derby în Giulești, mergem acolo ca să câștigăm. E un început bun de sezon, se putea mai bine, puteam avea mai multe puncte. Suntem pe drumul cel bun, nu trebuie să ne gândim că suntem în play-off cu cinci sau șase meciuri bune. E un proces prin care trecem, avem încredere cu toții, am făcut o muncă destul de bună până acum”, a declarat Raul Opruț.
Cătălin Cîrjan s-a arătat dezamăgit de rezultatul pe care Dinamo București l-a înregistrat pe terenul celor de la Poli Iași.
„Cred că am făcut o partidă bună, am avut doar câteva momente rele. Apoi am început să ne facem jocul, a doua repriză am dominat. Puteam marca mai mult, din păcate am luat doar un punct și ne gândim la meciul următor. Am fost dezamăgiți la pauză, am zis că trebuie să avem ocazii, să ne schimbăm jocul. Am venit să câștigăm meciul, nu am venit cu gândul la egal. Acesta e fotbalul, ne pregătim săptămâna aceasta și mergem să câștigăm. E important pentru mine că sunt într-o echipă care joacă fotbal, suntem o familie. Cu Rapid este un meci ca oricare altul, mergem să câștigăm meciul și să ne bucurăm de fotbal”, a spus Cătălin Cîrjan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER